Condiţii reclamaţii
DREPTUL DE RENUNȚARE.
Trebuie să rezolvați reparația unui produs aflat în garanție? Nu ezitați să ne contactați, vom fi încântați să vă ajutăm cu cea mai simplă rezolvare.
Drepturile de renunţare se referă exclusiv la persoanele fizice, care achiziționează, comandă, primesc, folosesc, iau în primire marfă în afara sferei profesionale, ocupaționale sau comerciale, respectiv sunt destinatarii comunicării comerciale, ofertei referitoare la marfă (mai departe Consumatori). Consumatorul sau o persoană desemnată de acesta are dreptul să renunțe fără a specifica motivul, în cazul unui contract de predare-primire, la produs sau la unul dintre produse în cazul mai multor produse, în termen de paisprezece (14) zile de la data stabilită pentru preluare.
Atenție! Durata de viață a bateriei 6 luni / 24 luni garanție
Consumatorul își poate exercita dreptul de renunțare și în perioada cuprinsă între ziua încheierii contractului și cea a preluării produsului.
Consumatorul nu are dreptul de renunțare:
în cazul unor produse care nu sunt prefabricate, care au fost confecționate la comanda sau solicitarea Clientului sau a unor produse care au fost personalizate în mod evident;
Furnizarea de bunuri sigilate care nu pot fi returnate din motive de protecţie a sănătăţii sau din motive de igienă şi care au fost desigilate de Cumparator (masini de tuns si de format parul, perii de par, aparate de ras pentru femei si barbati, epilatoare, dispozitive IPL durabile pentru epilat, instrumente de ceruit, produse de indepartat fire de par pentru femei si barbati, periute de dinti electronice, rezerve pentru periute de dinti, termometre, inhalatoare etc.).
EXERCITAREA DREPTULUI DE RENUNȚARE ȘI ETAPE
În cazul în care Consumatorul dorește să își exercite dreptul de renunțare, este obligat să trimită Furnizorului declarația explicită în acest sens (de ex. prin poștă sau pe cale electronică) prin folosirea contactelor precizate în CCG, la punctul 1. Consumatorul își poate exercita dreptul de renunțare în cazul în care trimite Furnizorului declarația în termenul precizat mai sus.
Consumatorul are responsabilitatea să se asigure că și-a exercitat dreptul de renunțare în conformitate cu prevederile stabilite.
În ambele cazuri Furnizorul va confirma Consumatorului prin e-mail primirea declarației de renunțare.
Renunțarea în scris trebuie considerată valabilă și în termen dacă Consumatorul trimite Furnizorului declarația respectivă în termen de 14 zile calendaristice sau chiar în cea de a 14-a zi.
Declaraţia poate fii descărcată aici.
În cazul semnalării prin intermediul poștei va fi luată în considerare data predării corespondenței la poștă, iar în situația notificării prin intermediul e-mailului sau fax-ului va fi luată în considerare data trimiterii pentru calcularea termenului limită. Consumatorul va trimite prin poștă corespondență recomandată, astfel încât să poată fi dovedită data predării.
Consumatorul are obligația să trimită fără întârzieri nemotivate produsul comandat la adresa Furnizorului, în cazul renunțării, cel mai târziu în 14 zile de la data anunțării intenției de renunțare. Se consideră că termenul este respectat dacă Consumatorul trimite produsul înainte de expirarea termenului de 14 zile (îl expediază prin poștă sau îl predă unui curier comandat de către acesta).
Cheltuielile aferente retrimiterii produsului către Furnizor sunt suportate de către Client. Furnizorul nu are posibilitatea preluării coletelor retrimise cu plată la primire. Consumatorul nu trebuie să suporte nici un fel de alte cheltuieli în afară de cele legate de retrimiterea produsului. Dreptul de renunțare poate fi exercitat, în cazul produselor achiziționate cu transport la domiciliu și în magazinele de specialitate ale Furnizorului. La cererea Consumatorului, Furnizorul se ocupă de procedurile de transport, solicitările în acest sens fiind primite la serviciul clienți.
GARANȚIA OBLIGATORIE
Furnizorul are obligația să asigure garanție pentru produsele sale conform Legii nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora., ceea ce înseamnă că este scutit de această obligativitate doar dacă dovedește că avariile au survenit ca urmare a utilizării necorespunzătoare a produsului.
Perioada de garanție începe din momentul predării produsului Clientului sau punerii acestuia în funcțiune.
Sunt considerate produse durabile de consum cele specificate în anexă, în cazul cărora este obligatorie asigurarea unei perioade de garanție de 2 an.
Furnizorul este scutit de obligația privind garanția doar dacă dovedește că eroarea a fost cauzată după îndeplinire.
Clientul nu are însă dreptul să solicite în paralel și garanție comercială sau garanție pentru accesorii, pentru aceleași defecțiuni.
Termenul de reparare a unui produs aflat în garanţie este de maximum 30 zile calendaristice. Termenul începe în momentul în care produsul este recepţionat de către furnizor.
Cheltuielile legate de transportul produsului defect până la punctul de lucru al furnizorului îi revine Clientului.
GARANȚIA VOLUNTARĂ
Furnizorul asigură garanție pentru o perioadă specificată în informațiile despre produse, pentru cele comercializate pe pagina web, care poate fi mai lungă și decât cea prevăzută în ordonanța de guvern. Furnizorul transmite informațiile privind perioada de garanție pentru anumite produse cel mai târziu în momentul preluării acestora de către Client, aflându-se între datele specificate pe bonul de garanție.
RĂSPUNDERE
Datele de pe pagina web au fost afișate cu bună credință și au doar scop informative, Furnizorul neasumându-și responsabilitatea pentru acuratețea sau caracterul complet al acestora. Clientul poate folosi pagina web exclusiv pe propria răspundere și acceptă faptul că Furnizorul nu își asumă responsabilitatea pentru prejudiciile materiale sau ne-materiale care pot să apară în timpul utilizării, cauzate din neglijență gravă sau de infracțiuni.
Furnizorul exclude orice responsabilitate legată de comportamentul utilizatorilor paginii web. Clientul este singurul responsabil pentru propriul comportament, iar Furnizorul colaborează în totalitate cu autoritățile în vederea depistării ilegalităților.
Paginile serviciului conțin link-uri care fac legătura cu paginile altor furnizori. Furnizorul nu își asumă responsabilitatea pentru practicile privind protecția datelor și alte activități ale acestor furnizori.
Furnizorul are dreptul dar nu și obligația de a controla conținuturile făcute eventual publice de Clienți pe parcursul folosirii paginii web, iar în ceea ce privește aceste conținuturi Furnizorul are dreptul, dar nu și obligația de a căuta indicii privind desfășurarea unor activități ilegale.
Având în vedere caracterul global al Internetului, Clientul acceptă că va respecta și reglementările naționale de specialitate pe parcursul utilizării paginii web. Responsabilitatea aparține Clientului în cazul desfășurării oricărei activități legate de utilizarea paginii web care nu este premisă de legislația statului său.
Clientul are obligația să semnaleze de îndată Furnizorului depistarea unor conținuturi reprobabile pe pagina web. În cazul în care Furnizorul stabilește în cadrul unor proceduri derulate cu bună credință că notificarea este justificată, are dreptul să șteargă fără întârziere sau să modifice informația respectivă.
Garanție, executarea cererilor de garanție
Pretențiile de garanție ale Clientului pot transmise prin posibilităţile de contact menţionate la punctul Contact.
Posibilităţile de contact service le găsiţi la meniul Service specializat.
Pentru a raporta reclamaţia dvs. de garanţie vă rugăm să folosiţi următoarele formulare:
Descarcă formular aici:
Descarcă formular aici:
Produsele listate pe site sunt din Uniunea Europeană şi deci implică așa-numita distribuție europeană. În cazul în care doriți mai multe informații despre originea exactă a produselor, vă rugăm să contactați următoarea adresă de e-mail: info@begadget.ro.
În cazul în care coletul va fi expediat fără ID, acesta nu va fi preluat și prin urmare va fi returnat expeditorului.
0 - 10 kg:
ID 99580273
Packeta Romania s.r.l.
Strada Virginia Nr. 4
077096
Dragomirești-Deal, Ilfov, CTPark A1 Km13
Packeta Romania s.r.l.
Strada Virginia Nr. 4
077096
Dragomirești-Deal, Ilfov, CTPark A1 Km13
În cazul în care coletul va fi expediat fără ID, acesta nu va fi preluat și prin urmare va fi returnat expeditorului.
10 - ... kg:
Begadget s.r.o.,
Moskevska 531/62,
101 00 Prague
Czech Republic
Moskevska 531/62,
101 00 Prague
Czech Republic
Tel: +420 739 130 945